Ar putea începe să-mi placă blonzii

Reiterez: sunt blondă. Şi notez, mai departe, câteva concluzii după concertul de aseară:

– Intrarea la un concert cu peste 50.000 de spectatori poate dura doar 30 de secunde, dacă ştii pe unde să o iei
– Coada de la budă dispare ca prin minune, dacă faci un calcul simplu şi-ţi dai seama că e imposibil să existe un singur loc cu bude, la un concert cu peste 50.000 de spectatori
– 49 de ani e o vârstă frumoasă, la care poţi arăta încă foarte bine. Mie nu-mi pac blonzii, dar cu Bon Jovi aş putea trăi.
– Cei mai drăguţi băieţi de la pază, pe care i-am întâlnit, până acum, la un concert (Shelter Security, parcă). Domnu’ cu sandvişu’, mă scuzaţi, va rog, încă o dată (ştie dumnealui de ce, xoxo)
– o vodcă&orange, urmată de câteva beri, pur şi simplu nu se împacă
– Mersul regulat la aerobic nu te scapă de febră musculară dacă ţopăi trei ore fără oprire
– Nici urlatul constant la cei din jur nu te fereşte să rămâi fără glas după ce cănţi trei ore fără oprire
– Mie mi-au mers toate: si reţeaua, şi cheful, şi vocea şi picioarele. Am văzut perfect şi s-a auzit sublim. Eu cred că băieţii ăştia de la Bon Jovi şi-au propus să vadă cât de bine pot cânta faţă de ce-i pe CD-urile lor. Ei bine, eu spun că de un miliard de ori mai bine
– A fost un public frumos: de la mămăiţe cu traista după ele (vă jur!), până la puştoaice de până-n zece ani, toţi au fost frumoşi
– Două bisuri nu sunt suficiente



Cap-coadă, a fost, dupa Rammstein, cel mai reuşit concert la care am fost.