Cititorul din peșteră de Rui Zink

Ce se întâmplă atunci când un profesor de literatură care a ştiut să se facă îndrăgit de elevii săi şi care a citit probabil un munte de cărţi decide să îşi încerce şi talentul la scris? Poate eşua lamentabil - unii sunt făcuţi doar să analizeze - sau poate scrie poveşti grozave. 

Câteodată, însă, apare câte unul care scrie o mică bijuterie literară, iar unul din ei este chiar Rui Zink. Să nu vă aşteptaţi însă la un eseu filosofic despre viaţă; sunt câteva cuvinte de genul ăsta ("Toată lumea fură ceva de la cineva: bani, idei, muncă, timp, viaţă chiar.") dar Rui Zink a pornit cu altă idee la drum: el a creeat un manifest pentru citit, folosindu-se de instrumentele pe care le cunoaşte cel mai bine. A ieşit la lumină astfel povestea unui băiat care nu a pus mana pe prea multe cărţi (nici măcar la propriu) şi care, încercând să se ascundă pe o corabie, se trezeşte în mijlocul pustietăţii albastre alături de un echipaj aflat în căutarea unui monstru: Anibalector. 

Anibalector nu este mâncător de oameni "de profesie", după cum probabil v-aţi gândit, făcând legătura cu faimosul canibal, deşi când este ameninţat nu se sfieşte să îi considere un alt fel de mâncare. Numele lui nu vine de la Hannibal Lecter ci de la animal lector. Pentru că asta este, un animal uriaş care îşi petrece viaţa citind cărţile de pe corabiile aruncate de mare pe insula sa. Cei doi devin printr-un concurs de împrejurări parteneri de discuţie şi vocea autorului care dă propriile sale răspunsuri la întrebări de genul "Ce faci dacă nu înţelegi o carte?", "La ce serveşte cititul?".

Până la urmă această poveste (pentru că da, are şi un punct culminant şi un deznodământ) cred că este scrisă mai degrabă pentru "necititori". Pentru prietenii cărţilor sunt spuse următoarele cuvinte:
"Ocazional, am" cum să spun" miraje. Îmi plimb ochii peste feţele din jur, feţele voastre şi, ici şi colo, mi se pare că văd un Anibalector. În miniatură, bineînţeles, sau latent."